Pietrele pentru uz personal


     
Pe măsură ce afinitatea şi dragostea pentru cristale sporesc, se prea poate să vă nimeriţi în locuri unde acestea sunt expuse pentru vânzare. Opriţi-vă privirea asupra aceluia care vă atrage atenţia datorită strălucirii speciale, acela care să vă spună interior că numai el este apt să servească scopurilor dumneavoastră. Această piatră poate deveni un neobosit tovarăş de călătorie sau poate fi purtat în permanenţă asupra dumneavoastră; el poate deveni chiar şi un asistent în practicile de tămăduire sau un partener de meditaţie.
     Doar un cristal foarte special şi unic poate fi folosit în acest scop şi cel mai bine ar fi dacă ar fi păstrat ca o piatră intimă, pe cât posibil neatinsă de către alţii. Acest tip de cristal personalizat vine la dumneavoastră într-o aşa manieră încât ştiţi, fără nici o umbră de îndoială, că este o unealtă foarte puternică .Veţi cunoaşte momentul exact când talismanul dumneavoastră de cuarţ va sosi. Dar chiar şi atunci, nu vă formulaţi nici o dorinţă. În anumite împrejurări, după ce astfel de cristale au servit scopurilor dumneavoastră, le este dat să călătorească în alte părţi, la alte persoane, cu scopul de a împărtăşi din energia lor de vindecătoare şi iluminatorie. Atunci este necesar să le lăsaţi să plece şi să învăţaţi să lucraţi cu ele telepatic.
      Aş dori să vă împărtăşesc o experienţă care m-a învăţat o lecţie deosebit de importantă.
      Revenind acasă într-o zi, mi-am găsit locuinţa jefuită. Printre alte lucruri care mi-au fost furate se aflau şi câteva dintre cele mai frumoase cristale tămăduitoare şi nu înţelegeam de ce îmi fuseseră luate, când ele erau cu adevărat iubite şi folosite în scopuri benefice.
     Fiind atât de furioasă că uneltele mele preţioase îmi fuseseră luate, am fost tentată să le programez imediat, pe cale telepatică, ca să aducă ruina şi dezastrul în viaţa aceluia care mi le-a furat, oricine ar fi fost el. Dar ştiam că repercusiunile karmice ale unei astfel de acţiuni nu ar fi fost în armonie cu vibraţiile tămăduitoare ale pietrelor. M-am aşezat pentru o meditaţie, împreună cu un cristal mare de selenit şi cu o sferă neagră de obsidian şi m-am rugat să mi se dezvăluie motivul furtului şi învăţăminte-le ce puteau fi trase din această pierdere. Răspunsul a venit repede şi a fost foarte clar: pietrele fuseseră încărcate cu energie tămăduitoare în timpul lucrului iar acum ele erau gata să plece în lume pentru a fi cu acele persoane care aveau nevoie în mod real de lumina lor. Atunci mi s-a arătat că pietrele îşi vor găsi ele însele acele persoane care să le recunoască puterea şi forţa de vindecare — probabil copii. Oricine ar fi venit în contact cu pietrele, ar fi fost într-un mod subtil afectat şi vindecat.
     A fost pentru mine o ocazie bună să continui să lucrez cu cristalele conectându-mă eu însămi, mental, la energia lor şi trimiţând gânduri de pace şi rugăciuni de dragoste, pentru oricine le-ar fi purtat. In acest fel s-a construit un pod de lumină iar pietrele au servit drept puncte de interconectare. Pietrele ar fi şi pe mai departe încărcate de conştiinţa mea armonioasă. Cristalele aveau un ţel al lor mai înalt pe care acum şi-l împlineau. Eu mi-l împlinisem pe al meu, radiind în cristale gânduri pozitive, de pace. Când meditaţia s-a încheiat, am mulţumit cu mult respect cristalului de selenit şi sferei de obsidian.
     Mi-am dat astfel seama că realitatea este creată în funcţie de felul cum interpretăm evenimentele din viaţa noastră.
     Chiar şi o întâmplare potenţial negativă, ar putea fi determinată să servească lumina. Acum, în meditaţiile şi rugăciunile mele, fac ca în acele pietre să se recepţioneze faptul că eu iubesc şi mă simt încrezătoare în faptul că proiecţiile mele sunt recepţionate şi folosite în scopuri bune.