Istoric


   
Blogul pe care tocmai l-ati accesat nu se adreseaza doar expertilor - geologi, minerologi, bijutieri, colectionari sau comercianti - ci si unui public pasionat ce intra in contact cu pietrele pretioase, in magazine de bijuterii, in expozitii sau citind diverse publicatii.

   Inca din timpuri stravechi, pietrele cu aspect, luciu, culoare, transparenta si duritate iesite din comun, sau cele rare - cu calitati deosebite - au fost considerate pretioase. In aceeasi categorie au fost insa incluse mai tarziu si pietre carora le lipseau cu desavarsire aceste caracteristici,dar care, in schimb, se bucurau de importanta locala, de atractia exercitata de mister sau de moda. Aceasta tendinta i-a determinat pe specialisti sa imparta pietrele in doua categorii: pretioase si semipretioase. Specialistii au ajuns astazi sa recunoasca oficial o categorie unica, anume cea a pietrelor pretioase, in care sunt incluse toate mineralele, rocile sau materialele, rocile sau materialele organice care pot fi taiate pentru a fi montate in bijuterii sau colectionate, ori cele care pot fi utilizate in forma lor naturala pentru a confectiona bijuterii, mozaicuri, obiecte de arta si decorative.

   Interesul fata de pietrele pretioase dateaza inca din Mezolitic. Ele au fost exploatate si prelucrate la un nivel foarte ridicat in Asia Centrala si de Est, Mesopotamia, Babilonia, Egipt si America Centrala. Chihlimbarul baltic a fost comercializat in intreaga lume antica. Bratarile negre, confectionate de triburile celtice dintr-o varietate de carbune descoperita langa Nove Straseci de astazi, Republica Ceha, constituie un alt exemplu de bijuterii antice comercializate pe scara larga.

   Interesul fata de pietrele pretioase a crescut considerabil in Europa o data cu progresul stiintei si al comertului in secolele XV si XVI. Asocierea pietrelor pretioase cu semnele astrologice si cu credinta in supranatural a avut rolul sau. Interesul a atins punctul maxim in secolele XVIII si XIX, cand au fost descoperite noi depozite de pietre pretioase, iar altele vechi - redeschise.

   In prezent, pietrele pretioase neconventionale si cele cu proprietati sub nivelul celor ideale devin tot mai populare.